“Ce pattern leagă crabul de homar, orhideea de ciuboțica-cucului și pe toate cele patru de mine… și pe mine de tine?” Gregory Bateson (1979, p.8). O întrebare fascinantă care ne propagă în gândirea sistemică, la nivelul conexiunii care se creează între toate sistemele existente de la microsistem la macrosistem și invers.
Ca terapeut sistemic sunt fascinată în mod special de conexiunile intra și interumane și de felul cum o simplă acțiune poate avea influneță la nivel holistic. Să ne imaginăm familia, cel mai mic sistem social, asociind-o ca funcționalitate cu o mașină. O mașină care este condusă pe drum drept, fară denivelări și intemperii ale vremii, funcționează echilibrat și sistemul activ se află în armonie, fiecare parte din sistem având funcția ei precisă, bine definite / delimitată. Dar realitatea nu funcționează astfel. Există multe denivelări și manifestări imprevizibile ale vremii pe parcursul călătoriei mașinii. De exemplu, dacă mașina este nevoită să urce un deal abrupt, sau să coboare o pantă destul de înclinată vor fi folosite în exces accelerația sau frâna, ceea ce va supraîncălzi sistemul mașinii, fluxul de energie concentrându-se pe o singură acțiune, fapt ce va produce deviații la nivelul conexiunilor dintre părțile sistemului ca întreg sau chiar haos general, dacă procesul de urcare sau / și coborâre devine recurent.
La fel ca mașina, sistemul familial, tulburat de contexte diverse, se va strădui să mențină, în limite cât mai apropiate, constantele mediului său intern, adică homeostazia (hómoios = aceeași și stásis = stare, din greacă). Pentru a supraviețui sistemul este nevoit să facă alegeri extreme, indiferent de efectul produs mai devreme sau mai târziu asupra sistemelor interne ale membrilor familiei și asupra sistemelor externe extinse. Astfel, în cadrul sistemului familial perturbat vor apărea coaliții și alianțe între membrii adulți și minori, efect denumit triangulare, ceea ce va duce la un alt efect – efectul de țap ispășitor.
Doi parteneri romantici, deveniți părinți, care adoptă manifestări de tip triunghiular pentru a menține sistemul pe linia de plutire, se vor folosi de relația parentală, adică vor implica copilul în relația lor diadică.
Și, cum copilul reprezintă cea mai slabă verigă a sistemului familial, acesta va fi deseori țapul ispășitor, prin el manifestăndu-se simptomele declanșate de deviațiile sau haosul din sistem. Și, chiar dacă țapul ispășitor iese din sistem, acest tip de sistem va avea nevoie pentru a supraviețui de un alt țap ispășitor. Însă, această ciclicitate triunghiulară nu poate exista la nesfârșit și sistemul poate fi salvat doar prin repararea diadei de la care a pornit triangularea, sau, în caz contrar, sistemul se va dizolva de la sine. În plus, efectele produse de acțiunile manifestate de membrii din sistem vor influența pe termen lung atât felul în care va evolua sistemul însuși, cât și universul interior al tuturor persoanele implicate în procesul de triangulare, precum și relațiile lor sociale ulterioare.
E posibil, de asemenea, ca sistemul să supraviețuiască prin repararea relației de cuplu, dar copilul să continue să manifeste simptome ale deviațiilor sau haosului apărute în familie ca urmare a perturbărilor contextuale acute sau recurente. E posibil și ca sistemul să se dizolve, dar cei doi parteneri să continue să folosească copilul în relația lor diadică neîncheiată.
Practic, “orice perturbare poate evolua și produce consecințe importante într-o stare ulerioară a sistemelor și orice mică inexactitate în cunoașterea despre starea inițială a unui sistem va exploda în cele din urmă și se va materializa ulterior într-o diferență semnificativă.”
În cunoscutul „efect al fluturelui, folosit frecvent pentru a ilustra un comportament tipic al sistemelor haotice, meteorologul Edward Lorenz, făcând referire la fluture într-o prelegere susținută în 1972 și intitulată Poate bătaia din aripi a unui fluture din Brazilia porni o tornadă în Texas? spune că dacă ai ști cu exactitate starea inițială a unui sistem, atunci ai putea prezice cu exactitate rezultatul, iar dacă ai avea suficiente date de calitate, ai putea face predicții pe orice perioadă ai dori. Este haos, ok, dar procesul este încă determinist.” Și, totuși, indiferent cât de multe predicții s-ar face, având la bază această condiție esențială de cunoaștere precisă a stării inițiale a sistemului, capacitatea de predictibilitate este limitată în timp.
Rezultatul este – “chiar și într-un sistem determinist, predicțiile pot fi posibile doar pentru o perioadă finită” și, până la urmă, efectele perturbărilor contextuale, evoluate în deviații sau haos, pot avea consecințe importante, semnificative și impredictibile. Textul despre “efectul fluturelui” este preluat și adaptat de pe scientia.ro, după un articol publicat de Sabine Hossenfelder în anul 2020.
Și, ca să încheiem, întoarcându-ne la relațiile interumane și, în mod special la sistemele familiale perturbate, lucrurile sunt, după cum bine spunea mama, „ulciorul nu merge de multe ori la apă” și “părinții mănâncă aguridă, dar li se strepezesc dinții copiilor”.