Singurătatea, fie că este vorba de însingurare ca unică soluție pentru că suntem neînțeleși, neacceptați, neascultați, fie că este vorba de izolarea efectivă de cei dragi, de izolarea socială, politică, economică manifestată prin respingere, ostracizare sau de ignorarea până în punctul în care aproape că devenim invizibili social, este o stare de îngrijorare teribilă și de nesiguranță, ce se manifestă în întregul nostru sistem intern printr-un status continuu de alertă. În același timp, singurătatea este o stare profundă de tristețe și dezamăgire, care izvorăște din ideea că nimănui nu-i pasă, că nu contăm pentru nimeni. Împletirea celor două stări generează o a treia stare – de neputință adâncă și lipsă de sens. Singurătatea afectează grav homeostazia și instinctul de supraviețuire.
Noreena Hertz, autoarea cărții „Secolul Singurătății. O pledoarie pentru relațiile interumane”, afirmă că singurătatea este mai mult decât lipsa iubirii, a companiei sau a intimității. Ea este mai presus de sentimentul de a fi ignorați de cei din preajmă, fie că este vorba despre familie, prieteni, cunoscuți, ci reprezintă o lipsă de susținere în context familial, social și o excludere la nivel economic și politic.
“Riscul de a muri din cauza singurătății este la fel de mare ca fumatul a 15 țigări pe zi. Singurătatea crește cu 29% riscul bolilor de inimă, cu 32% riscul atacurilor cerebrale și cu 64% riscul demenței clinice. Pentru cei singuri sau izolați social, riscul de moarte prematură este cu peste 30% mai ridicat”, spune cercetătoarea și economista Noreena Hertz. Este, poate, una dintre cele mai șocante și celebre statistici despre singurătate, confirmată de Organizația Mondială a Sănătății cu un procent de 39% risc de moarte prematură. Organizația Mondială a Sănătății atrage, de asemenea, atenția că ne îndreptăm către o epidemie de singurătate. Amploarea acestui fenomen a determinat Marea Britanie să numească în premieră un ministru pentru singurătate în anul 2018.
Noreena Hertz mai spune “că singurătatea este o criză pentru toate generațiile, dar de fapt tinerii sunt generația cea mai singuratică”. Căci nu doar bătrănii suferă de singurătate, ci noi toți, indiferent de vârstă. Deși ne putem conecta mai ușor unii la ceilalți prin intermediul tehnologiei, tehnologia reprezintă un factor major în experimentarea singurătății pe scară largă. Este un paradox – ne este greu să ne găsim unii pe alții, deși ne putem conecta ușor prin intermediul tehnologiei, indiferent de miile de kilometrii care ne separă. Însă nu distanța fizică reprezintă impedimentul pentru apropiere, ci distanța emoțională care ne propulsează la depărtări de nestrăbătut, atât în relațiile dintre noi, cât și în relația cu noi înșine. Și aceste distanțe creează singurătate și însingurare.
“[…] oamenii au nevoie de alți oameni pentru a supraviețui. Aspectul important este capacitatea de a interacționa reciproc, de a-și regla reciproc starea fiziologică și, în esență, de a crea relații care să le permită indivizilor să se simtă în siguranță. […] În esență, sistemul nostru nervos tânjește după interacțiuni reciproce care să îi permită reglarea stării pentru a se simți în siguranță” – Stephen W. Porges “Ghidul teoriei polivagale”.
Starea de siguranță este asociată stării de apartenență, iar starea de apartenență anulează singurătatea.
***Vorbeste cu cineva despre ce simti. Cere ajutorul.