Oare ce ascunde hăinuța roșie? Să fie frica îmbrăcată în resentimente? Dar hăinuța galbenă? Să fie tristețea mascată de umor și veselie? Și de ce s-ar acoperi frica cu mantia furiei și tristețea cu hăinuțe vesele? Cu blândețe, Ana încearcă să rezolve confuzia…
„Potrivit cercetării emoționale, se crede că există două tipuri distincte de emoții pe care oamenii le simt: emoțiile primare și secundare. Damasio (1994), consideră că emoțiile primare se referă la emoții înnăscute care reacționează și răspund rapid la situații noi, iar emoțiile secundare apar din procesele cognitive superioare și vin după emoția primară.
Emoțiile de bază, cunoscute și sub denumirea de emoții primare, includ bucuria, tristețea, frica, mânia, surpriza și dezgustul, care sunt recunoscute universal și trăite de indivizi din diferite culturi.
După cum sugerează și numele, emoțiile primare sunt primele emoții care sunt resimțite atunci când se întâmplă ceva. Imaginează-ți că descoperi că ai câștigat o competiție și că emoția ta principală poate fi aceea de a simți o bucurie extremă. Sau dacă primești o veste proastă la care nu te așteptai, s-ar putea să simți un val de tristețe. Aceste emoții primare sunt primul răspuns al corpului care este direct conectat la eveniment sau stimul. Emoțiile primare sunt adesea foarte puternice, ceea ce le face ușor de identificat. Se crede că sunt instinctive, primare și sensibile. Emoțiile primare sunt adaptative deoarece ne fac să reacționăm într-un anumit mod fără ca emoția să fie contaminată sau analizată de gânduri sau obiceiuri. Pe măsură ce trece timpul, este posibil ca emoția primară să se estompeze, deoarece ne străduim să conectăm aceeași emoție cu evenimentul, însă trăirile noastre s-au schimbat.
Emoțiile secundare sunt emoțiile care adesea sunt resimțite după ce emoția primară a fost trăită. Reprezintă reacțiile la emoțiile noastre primare și sunt răspunsuri obișnuite sau învățate.
De exemplu, după ce simți emoția primară a furiei, poți simți ulterior emoția secundară a rușinii; în loc să simți bucurie, poți simți ușurare sau mândrie; în loc să simți frică, s-ar putea să simți ură.
Scopul emoțiilor secundare este de a acoperi emoțiile primare sensibile cu ceva mai puțin sensibil. În acest caz, ele reprezinta o modalitate de a proteja sinele de vulnerabilitate.
Unele dintre emoțiile secundare pot duce la mai multă suferință pe măsură ce se acumulează în timp, mai ales când vorbim de emoții precum vinovăția, rușinea, resentimentele, frustrarea și remușcarea. Aceste emoții sunt adesea învățate în copilărie de la părinți sau de la alte persoane din viața noastră.
Emoțiile secundare sunt adesea mai greu de numit decât emoțiile primare, deoarece saturează emoția primară cu reacții complexe. Ele vă pot influența comportamentul, vă pot crește intensitatea reacțiilor și pot dura mult mai mult decât emoțiile primare.
Principala diferență dintre emoțiile primare și secundare este că emoțiile primare sunt reacții directe la evenimente și situații, în timp ce emoțiile secundare sunt reacții la felul în care ne simțim.
Când nu ești sigur dacă simțiți o emoție primară sau secundară, întreabă-te dacă emoția este o reacție directă la un stimul sau nu. Dacă este o reacție directă, probabil că este primară. Dacă nu este o reacție directă, probabil, este secundară. De asemenea, te poți întreba dacă emoțiile s-au disipat după ce evenimentul declanșator s-a retras. Dacă emoția a fost puternică la început, dar s-a diminuat între timp, este probabil o emoție primară. Dacă emoția continuă mult după eveniment și interferează cu abilitățile tale din prezent, probabil că este secundară.”
Fragment preluat din: